Anunt important

Dragi părinţi,
Sala de clasă în care ne desfăşurăm orele de curs va fi liberă mâine dimineaţă, vineri – 24 februarie 2017.
Folosim această oportunitate şi ne vom desfăşura lecţiile mâine dimineaţă, între orele 8:00-12:00.
Nu le voi da temă la matematică pentru mâine.
Vă rog să-i culcaţi devreme!
Cred că v-au spus copiii să-i verificaţi în cap.Vă rog să faceţi acest lucru! Din păcate, micile insecte neplăcute, păduchii de cap, pot să apară când nici nu te aştepţi.Cel mai uşor se transmit în rândul copiilor. Locurile şi situaţiile în care se transmit păduchii de cap sunt diferite.
http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/produse-servicii-pentru-sanatatea-familiei/paduchii-de-cap-ce-sunt-cum-se-transmit-cum-prevenim-cum-scapam-de-ei/
Pot să scriu din nou pe wiki- ţinem legătura.
O după-amiază liniştită!

Inceputul semestrului al II-lea

Dragi părinţi,
Luni, 13 februarie 2017, vom începe semestrul al II-lea. În sala de clasă s-a lucrat cu spor şi se lucrează în continuare.
Felicit părinţii care s-au implicat, se implică şi se vor implica în acest proiect de amenajare a spaţiului educaţional!
Mediul educaţional (spaţiul de învăţare) stimulează dezvoltarea şi învăţarea copiilor, asigură sănătatea şi protecţia acestora.
Copiii nostri sunt norocosi!O echipa de oameni mari au mare grijă de ei.
În primele două săptămâni de la începutul semestrului al II-lea, aşa cum am stabilit la şedinţa cu părinţii, vom lucra după-amiaza, între orele 13:00-17:00, în sala 4 de la parter (Clasa Pregătitoare B – prof. Ileana Tudor).
Ora de dans va rămâne luni, între orele 12-13. In prima zi de luni (I săptămână) vor avea dansul fetele, iar in a doua zi de luni (a II-a săptămână) vor avea baietii.
In această perioadă vor fi modificări în orar la orele de educaţie fizică, lb. engleză si religie. Am tinut seama de orarul profesorilor, de faptul că nu le pot cere să vină dupa-amiaza pentru o singura ora.
Ataşez cea mai bună variantă de orar pe care am găsit-o.
Orar – reabilitare sala de clasa
Sunt convinsă că vom trece cu bine peste această perioadă dacă vom avea o atitudine potrivită!
În ultima săptămână de şcoală, unul dintre părinţi mi-a spus că există părinţi nemulţumiţi de modul cum îmi fac datoria la clasă, care discută prin curtea şcolii, dar care nu au curajul să mi-o spună în faţă. Nu am dorit şi nici nu doresc să ştiu cine sunt aceştia. Ceea ce pot să vă spun este că îmi iubesc elevii, muncesc foarte mult, mai mult decât este în fişa postului meu şi dăruiesc foarte mult. Le ofer elevilor mei situaţii diverse de învăţare şi mă străduiesc să-i formez ca oameni harnici, responsabili, creativi, comunicativi, respectuoşi, capabili să lucreze în echipă. Vreau să înţeleagă că trăiesc într-un grup şi trebuie să respecte regulile acelui grup. Dacă eu le cer să respecte regulile, iar dumneavoastră le daţi dreptate atunci când greşesc, nu va fi bine. Am fost şi eu părinte – mi-am certat copiii atunci când au greşit, dar ei ştiau că fac lucrul acesta pentru că-i iubesc foarte mult şi le este de folos să nu mai repete acele greşeli.
Părinţilor nemulţumiţi le spun că există în oraş multe şcoli şi multe clase I. Pot merge acolo unde cred că găsesc învăţătorul potrivit pentru copilul dumnealor.Copiii simt când părinţii susţin profesorii, dar şi atunci când nu-i susţin şi vor fi abili în a-şi găsi scuze pentru greşeli.
Eu merg înainte şi voi face tot ce-mi stă în putere să formez copii frumoşi şi buni. Sunt deschisă la propuneri şi-mi place să învăţ de la dumneavoastră. Chiar săptămâna aceasta am spus cu mândrie la şcoală, de mai multe ori: „Am nişte părinţi minunaţi! Vor sfinţi locul acesta prin copii şi prin fapte bune!”.
Vă doresc un sfârşit de săptămână frumos şi liniştit!